Cutitele

Asta e cea mai infricosatoare postare din cate voi face, probabil. Si pe buna dreptate. Cine oare din cati citesc blogul ar veni benevol si fara emotii la taiat? Foarte putini.
Un fost mentor al meu spunea tuturor pacientilor lui ca un chirurg, ca sa te poata face mai bine, intai trebuie sa te faca mai rau. Si multa vreme am stat sa ma gandesc la expresia asta, ma rodea. Era impotriva firii mele. Cum adica sa ii fac rau inainte sa ii fac bine? Si apoi m-am prins. Era vorba de calea de abord. Sau taietura in sine, pe romaneste. Ca sa ajungi la locul faptei, trebuie sa tai si sa diseci tesuturi, sa le imparti si sa le desparti, apoi sa gasesti buba, sa o repari sau sa o indepartezi/inlocuiesti cu ceva mai bun. Si apoi cosi la loc. Unii mai priceputi, altii mai putin, unii mai la inceput, altii mai experimentati, sunt tot felul de variante, cert e un singur lucru. O sa vezi urma. Si cicatricea de pe piele are corespondent si inauntru. Intre timp s-au mai desteptat unii si acum e la mare moda chirurgia minim invaziva, si justificat. Face mult bine.

Am preluat si eu multe din metodele mentorilor mei, pe unele le-am modificat dupa capul meu, pe altele le-am lasat deoparte intru totul, pe altele le reproduc in fiecare zi. Ce e cert e ca din omul de la inceput care practic voia sa taie tot ce misca, dintr-un avant pionieresc, am devenit cel care taie doar cu motive extrem de bine intemeiate, cand orice altceva a dat gres sau cand reprezinta o urgenta.


Hai sa va spun ce metode avem noi ca ortopezi.

Artroscopia:

                                                                   

Aceasta e operatia aia "laser", in limbaj romanesc, in engleza se numeste "prin gaura cheii" si practic e ca in bancul ala cu ginecologul care a devenit mecanic auto si a uimit industria auto montand un motor prin teava de esapament. Printr-o taietura de 0.5 cm se introduce "laserul" care e de fapt o camera video desteapta cu care ne uitam "ca prin gaura cheii" in articulatia afectata si cu ajutorul a inca niste taieturi de 0.5 cm introducem in aceeasi articulatie diferite instrumente cu care reparam, scobim, scoatem, facem sa fie bine. Asta e operatia cea mai minim invaziva din ortopedie. Mai minim invaziv decat atat sunt doar acele din blogul anterior.

Alte "minim invazive":

Tijele centromedulare:

 

Practic niste "tevi" care se introduc inauntrul oaselor, ca sa le refaca axul anatomic, lungimea si rotatia. Primele tije pe care le-am vazut erau niste electrozi de la IMGB retusate in subsolul unul spital (bucurestean, da) pentru a deveni tije Ender (nu am pus niciodata in schimb). Eram student pe atunci. Acum nu se mai practica demult, si sistemele disponibile sunt foarte destepte.

Brose - Astea sunt tijele foarte subtiri, de obicei din otel, dar avem si din titan. Au o mare versatilitate, si se pot folosi in 1000 feluri, inclusiv percutan, adica fara incizie.




MIPO - este metoda prin care noi tratam anumite fracturi, unde permite aranjamentul, si ne face sa nu mai taiem de sus pana jos, ci facem doar o "deschizatura" prin care strecuram dispozitivul de fixare. Mai jos sunt astfel de exemple:




Proteze articulare:

O sa va dau o poza edificatoare in acest sens unde dintr-o incizie de 25 cm in trecut, acum se pot face doua incizii mult mai mici cu aceleasi rezultate:



Fixatoare externe:

  

Ca sunt Cercuri si Semicercuri cu brose, ca sunt bare cu pini, etc. , ele au rol in momentul in care lucrurile sunt ori prea grave, ori celelalte solutii sunt foarte riscante pentru pacient si se asteapta momentul oportun pentru o operatie definitiva. Pot fi folosite si pentru alungirea membrelor.

Si au mai ramas cele deschise, unde practic luam la taiat si disecat elementul si ii dam de cap.

Prezentarea asta e asa, pe larg, si nu reprezinta in niciun caz o opinie academica, dar e de ajuns pentru voi, ca sa intelegeti la ce va puteti astepta si care sunt solutiile in linii mari pentru problema dumneavoastra.
 Unele operatii sunt mai grele, altele mai usoare. Nimeni nu s-a nascut invatat, si repetitia e mama invataturii.
Un lucru e sigur, si aici exista un proverb intre chirurgi, cel putin din Vest: in rezidentiat si in anii tineri te instruiesti cand sa operezi. Dar diferenta o faci atunci cand inveti cand sa nu operezi.