Despre ortopedie si nu numai, altfel

A doua zi am primit confirmari de peste tot sa astept, ca nu am ce opera inca. O parte din mine se bucura, o alta spera intr-o operatie minune care sa ma readuca pe teren in doua saptamani. Dar nu. Verdictul, 4 saptamani cel putin pe bara, Anglia imi sugereaza ca daca sunt curajos sa incep sa il misc repede, la 10 zile, altfel o sa intepenesc. Nu am acest curaj. Prefer sa il recuperez greu decat sa am un deget instabil. Care mai e si cea mai fina foarfeca de disectie pe care o detin. Sunt un dreptaci veritabil. Sau cel putin am devenit cu trecerea timpului. Stanga mea nu stie mare lucru acum. Nu-i nimic, invatam. Si mersul la toaleta e anevoios. Ce sa mai zic sa imi inchei nasturele la pantalon... trebuie sa mai slabesc. Mananc barbar, musc din toate pentru ca nu reusesc sa tai. Sunt prea mandru sa cer sa mi se taie. Pana la urma imi calc pe orgoliu si cer ajutor. Ce simplu e sa iei viata de-a gata. Cu doua maini poate oricine. Am incercat sa imi aduc aminte cum era la 14 ani. Nimi

Bun. Duminica seara am avut o intamplare nefericita. Mi-am prins mana intr-un volan. Sus e radiografia mea. Nu e cea mai urata fractura dar nici cea mai simpla. As fi dat orice sa nu implice si fragmentelul ala mic in schimb, care complica mult lucrurile. Asta inseamna ca e si articulatia mea in joc. Imediat am stiut ca s-a rupt. Am si auzit. Zgomotul ala cand rupi un os de pui. Si s-a umflat. Si m-a durut. M-a durut mai mult sufleteste sincer. Am simtit ca viata mea s-a terminat acolo si ca 25 de ani de scoala tocmai au fost aruncati la gunoi. Am avut insa prezenta de spirit sa il reduc, se pare ca bine, si sa merg la spital. Osul asta mi l-am mai rupt la 14 ani dar nu in asa hal. La spital am avut parte de tratament preferential, desi de 3 ani nu mai calcasem pe acolo. La Floreasca. Asistentii inca ma iubesc. Semn bun. Plus ca "sunt inca de-al lor". Dupa radiografie am intrat in panica putin si mi se derulau 100 de scenarii in care castigam doar o data. Mi-am pus gi

Si sa intram in paine. O sa incepem cu traumatismele, ca alea sunt cele mai dese. Cred ca nu exista om care sa nu fi reusit in viata asta sa nu calce stramb cu piciorul, sau sa cada si sa il doara cate o mana, sau altceva similar. Vestea buna este ca marea majoritate din ele sunt superficiale si nu necesita nici macar o vizita la doctor, daramite gips sau alte metode de imobilizare. Trec deseori cu niste gheata, zona afectata protejata cateva zile, hai maxim 2 saptamani, niste antiinflamatoare procurate fara reteta de la farmacia din colt, si apoi totul revine la normal. Asta datorita mecanismelor de reparare ale organismului nostru. Care e diferenta intre o entorsa si o luxatie? Una foarte mare. O entorsa este leziunea in care iti intinzi sau chiar rupi structurile din jurul unei articulatii, dar fara sa iasa oasele din ea, in asa fel incat anatomia normala se pastreaza si dupa trauma, chit ca sufera ligamente, capsula (camasa) articulara, si altele. Luxatia in schimb e cand

Am vrut sa scriu blogul asta ca fiind printre primele, dar am zis intai sa va fac introducerea in ortopedie si apoi sa vedem cum abordam relatia asta dificila de multe ori intre medic si pacient. Aici intra orice specialitate, dar ortopedia este printre marile victime ale fostului sistem, si ale celui actual. Sa va explic: Cand medicina s-a inventat pentru prima data, tamaduitorii erau vazuti ca niste oameni mereu gata sa sara in ajutorul celui bolnav, plini de empatie si saraci in resurse, conform vremurilor. Inaintand in timp gasim o evolutie (?) spre divinificarea acestor tamaduitori. Uneori hraniti de propriile succese, alteori ridicati la rang de sfatuitori personali ai regalitatii, medicii au capatat un statut social de clasa superioara. Orgoliile erau din ce in ce mai mari, metodele din ce in ce mai invazive. Odata cu revolutia tehnologica, au aparut cel putin in ramura chirurgiei tot felul de interventii, care erau masurate obiectiv, spunem noi si in zilele de astazi, de

Asta o sa fie o postare anosta. Pentru ca aici o sa demontez putin, cu voia Dumneavoastra, mitul retetei. Cand am intrat eu in facultate, si chiar si inainte de ea, era o vorba mare printre medici: cu cat mai lunga reteta, cu atat te va aprecia mai mult pacientul. Si daca strecori si o alifie pe care sa o gaseasca de preparat doar la farmacia Academiei (fara sa fac reclama), cu atat mai bine. Reteta magica a fost exploatata la maxim, mai ales in perioadele in care nu prea aveai acces la medicamente (perioada comunista), dar si dupa, intr-o cutuma care continua si pana in ziua de astazi. Stateam de vorba cu o colega reumatolog careia ii ziceam sa nu mai dea atatea pilule inutile, si raspunsul ei a fost simplu: pai daca ei imi cer, eu ce sa le dau? Trebuie sa scriu ceva! Stiu si eu ca nu ajuta la nimic, dar ei vor pastile si alifii! Si uite asa intram intr-un cerc vicios. Sa le luam pe rand: Medicamente impotriva artrozei: O parte din pacienti imi spun ca ei au luat glucozami

Bun, am inteles ce e ala un ortoped, cu ce arme lucreaza el, in linii mari. M-am lamurit asa cat de cat ca ar trebui sa vizitez un ortoped. La ce sa ma astept? Cum decurge (sau ar trebui sa decurga) o consultatie si discutie cu ortopedul? Mai jos aveti ideea mea. Pai in primul rand trebuie sa vin la medic cu cat mai multe informatii. De fiecare data ar trebui sa incep cu o poveste. Ma doare x lucru, cam de atata timp, am patit cutare lucru, am luat pastilele alea ca asa m-a sfatuit vecina/farmacista/prietena mea care si pe ea o doare la fel :) , etc. Trebuie sa spuneti tot ce va trece prin cap legat de persoana dumneavoastra, din punct de vedere al istoricului medical. Orice, nu neaparat sa aiba legatura cu ortopedia. Pe mine de exemplu daca veniti cu un genunchi dureros, nu ma va interesa foarte tare daca la 3 ani v-ati julit in el, caci e foarte probabil sa fi fost fara legatura (dar spuneti si asta), in schimb ma va interesa foarte mult daca luati anticonceptionale de exemplu. Pe