Abordarea clinica centrata pe pacient
Am vrut sa scriu blogul asta ca fiind printre primele, dar am zis intai sa va fac introducerea in ortopedie si apoi sa vedem cum abordam relatia asta dificila de multe ori intre medic si pacient. Aici intra orice specialitate, dar ortopedia este printre marile victime ale fostului sistem, si ale celui actual.
Sa va explic:
Cand medicina s-a inventat pentru prima data, tamaduitorii erau vazuti ca niste oameni mereu gata sa sara in ajutorul celui bolnav, plini de empatie si saraci in resurse, conform vremurilor. Inaintand in timp gasim o evolutie (?) spre divinificarea acestor tamaduitori. Uneori hraniti de propriile succese, alteori ridicati la rang de sfatuitori personali ai regalitatii, medicii au capatat un statut social de clasa superioara. Orgoliile erau din ce in ce mai mari, metodele din ce in ce mai invazive.
Odata cu revolutia tehnologica, au aparut cel putin in ramura chirurgiei tot felul de interventii, care erau masurate obiectiv, spunem noi si in zilele de astazi, de catre medic. S-au inventat si scoruri de evaluare a rezultatelor postoperatorii, care sa arate cat de eficienta a fost interventia. Si de aici pana la pierderea aproape complete a comunicarii dintre medic si pacient si a empatiei din partea medicului catre pacientul suferind a mai fost in singur pas.
Va dau un exemplu: un pacient de 30 ani vine sa ii repar un ligament. Operatia decurge OK, testele clinice dupa operatie arata ca totul este in regula, dar din pacate grefa se infecteaza. Calculez un scor facut de medici, din punct de vedere medical totul e ok ca si functie a genunchiului. Scriu asta in foaie. Dar pacientul credeti ca e multumit? Nu, el are o infectie care trebuie tratata, cu alte internari, si alte interventii. Gradul de satisfactie al pacientului este foarte prost. Relatia mea cu el e proasta. De ce? Eu i-am spus ca din punctul meu de vedere totul e ok, si el a suferit o complicatie, pe care desi eu i-am spus-o inainte, nu am reusit sa o cuantific si sa ma aplec spre el cu empatie. Fara legatura ca am identificat problema si ca el acum e pe antibiotice, etc. si fac ce trebuie ca el sa fie in regula. Asta era metoda veche, care se numea abordarea clinica centrata pe doctor. Inca se mai practica in unele parti.
Abordarea clinica centrata pe pacient spune aproape total opusul. Iata principiile dupa care at trebui sa ne ghidam:
1. Respectarea valorilor, preferintelor si nevoilor pacientului. Aici vorbim de cazuri concrete in care noi ca medici stim ce trebuie facut sau nu, dar nu putem face ceva impotriva vointei pacientului. Daca avem un pacient cu o tumora sa zicem, noi stim ca trebuie tratata, dar daca el nu vrea sa fie operat, noi nu avem cum sa il obligam. Asa cum nu putem obliga pacientii la multe acte medicale, fapt sustinut prin lege.
2. Coordonarea si integrarea tratamentului. Asta inseamna ca eu trebuie sa ii pregatesc pacientului meu un teren in care toti cei implicati in tratamentul lui sa colaboreze eficient, cu mult support, inclusiv cel moral si psihologic, pentru un tratament eficient.
3. Informare si educare. Eu trebuie sa informez corect pacientul asupra diagnosticului, prognosticului si asupra tuturor pasilor pe care el ii are de parcurs, inclusiv cei adiminstrativi.
4. Confortul fizic. Pacientul trebuie sa simta cat mai putina durere, sa simta ca e protejat de mediul spitalicesc si sa fie ajutat in indeplinirea nevoilor sale de zi cu zi.
5. Suport emotional. Frica si anxietatea sunt cele mai commune sentimente. Le-am trait pe pielea mea, desi sunt doctor. Cand esti pacient, ti-e frica. Si iti vine sa fugi. De aceea noi ca doctori trebuie sa fim langa pacientii nostri cu atat mai mult cat ei sunt foarte emotionali in momentul unei interventii, cat de mici.
6. Implicarea familiei si a prietenilor. Cand o sotie naste, sotul trebuie sa fie langa ea (sau asa ar fi de dorit). De aceea trebuie sa existe, pentru orice pacient, posibilitatea de a caza consortul/consoarta in acelasi loc, de a implica membri familiei in luarea unei decizii, in limita legii, si de a recunoaste si nevoile acestora impreuna cu cele ale pacientului.
7. Continuitatea tratamentului si tranzitia catre alte servicii. Aproape in toate cazurile pacientul intreaba, bun, si eu acasa ce fac? Trebuie explicat in detaliu ce medicamente sa ia, ce stil de viata sa aiba, trebuie indrumat catre in serviciu de recuperare medicala, si asa mai departe. Trebuie sa simta ca are acces la controale ulterioare si ca va fi urmarit de medical currant indeaproape.
8. Accesul la serviciile medicale. La noi aici e o mare problema. Sa ai un spital competent pe langa tine daca nu stai intr-un oras mare de genul Bucuresti, Cluj Napoca, Timisoara, Iasi, s.a.m.d., care sa aiba macar o baza de servicii medicale complete, e dificil. Dar trebuie rezolvat cat mai urgent pentru asigurarea unui minim de confort pentru pacient.
Eu sper din tot sufletul sa fie macar jumatate din aceste principii respectate peste tot si o sa avem o calitate a actului medical mai buna si pacienti mai fericiti, care nu se tem de medic ca de altceva. Sa ii implicam activ pe pacienti atunci cand putem, sa ii informam corespunzator, sa nu ne temem de esec si complicatii in situatia carora nu vom mai fi vazuti ca semizei, Doamne fereste!, sa fim mai intelegatori si sa ne punem cateodata si in pantofii celui din fata noastra.
In rest, sa auzim de bine.
Sa va explic:
Cand medicina s-a inventat pentru prima data, tamaduitorii erau vazuti ca niste oameni mereu gata sa sara in ajutorul celui bolnav, plini de empatie si saraci in resurse, conform vremurilor. Inaintand in timp gasim o evolutie (?) spre divinificarea acestor tamaduitori. Uneori hraniti de propriile succese, alteori ridicati la rang de sfatuitori personali ai regalitatii, medicii au capatat un statut social de clasa superioara. Orgoliile erau din ce in ce mai mari, metodele din ce in ce mai invazive.
Odata cu revolutia tehnologica, au aparut cel putin in ramura chirurgiei tot felul de interventii, care erau masurate obiectiv, spunem noi si in zilele de astazi, de catre medic. S-au inventat si scoruri de evaluare a rezultatelor postoperatorii, care sa arate cat de eficienta a fost interventia. Si de aici pana la pierderea aproape complete a comunicarii dintre medic si pacient si a empatiei din partea medicului catre pacientul suferind a mai fost in singur pas.
Va dau un exemplu: un pacient de 30 ani vine sa ii repar un ligament. Operatia decurge OK, testele clinice dupa operatie arata ca totul este in regula, dar din pacate grefa se infecteaza. Calculez un scor facut de medici, din punct de vedere medical totul e ok ca si functie a genunchiului. Scriu asta in foaie. Dar pacientul credeti ca e multumit? Nu, el are o infectie care trebuie tratata, cu alte internari, si alte interventii. Gradul de satisfactie al pacientului este foarte prost. Relatia mea cu el e proasta. De ce? Eu i-am spus ca din punctul meu de vedere totul e ok, si el a suferit o complicatie, pe care desi eu i-am spus-o inainte, nu am reusit sa o cuantific si sa ma aplec spre el cu empatie. Fara legatura ca am identificat problema si ca el acum e pe antibiotice, etc. si fac ce trebuie ca el sa fie in regula. Asta era metoda veche, care se numea abordarea clinica centrata pe doctor. Inca se mai practica in unele parti.
Abordarea clinica centrata pe pacient spune aproape total opusul. Iata principiile dupa care at trebui sa ne ghidam:
1. Respectarea valorilor, preferintelor si nevoilor pacientului. Aici vorbim de cazuri concrete in care noi ca medici stim ce trebuie facut sau nu, dar nu putem face ceva impotriva vointei pacientului. Daca avem un pacient cu o tumora sa zicem, noi stim ca trebuie tratata, dar daca el nu vrea sa fie operat, noi nu avem cum sa il obligam. Asa cum nu putem obliga pacientii la multe acte medicale, fapt sustinut prin lege.
2. Coordonarea si integrarea tratamentului. Asta inseamna ca eu trebuie sa ii pregatesc pacientului meu un teren in care toti cei implicati in tratamentul lui sa colaboreze eficient, cu mult support, inclusiv cel moral si psihologic, pentru un tratament eficient.
3. Informare si educare. Eu trebuie sa informez corect pacientul asupra diagnosticului, prognosticului si asupra tuturor pasilor pe care el ii are de parcurs, inclusiv cei adiminstrativi.
4. Confortul fizic. Pacientul trebuie sa simta cat mai putina durere, sa simta ca e protejat de mediul spitalicesc si sa fie ajutat in indeplinirea nevoilor sale de zi cu zi.
5. Suport emotional. Frica si anxietatea sunt cele mai commune sentimente. Le-am trait pe pielea mea, desi sunt doctor. Cand esti pacient, ti-e frica. Si iti vine sa fugi. De aceea noi ca doctori trebuie sa fim langa pacientii nostri cu atat mai mult cat ei sunt foarte emotionali in momentul unei interventii, cat de mici.
6. Implicarea familiei si a prietenilor. Cand o sotie naste, sotul trebuie sa fie langa ea (sau asa ar fi de dorit). De aceea trebuie sa existe, pentru orice pacient, posibilitatea de a caza consortul/consoarta in acelasi loc, de a implica membri familiei in luarea unei decizii, in limita legii, si de a recunoaste si nevoile acestora impreuna cu cele ale pacientului.
7. Continuitatea tratamentului si tranzitia catre alte servicii. Aproape in toate cazurile pacientul intreaba, bun, si eu acasa ce fac? Trebuie explicat in detaliu ce medicamente sa ia, ce stil de viata sa aiba, trebuie indrumat catre in serviciu de recuperare medicala, si asa mai departe. Trebuie sa simta ca are acces la controale ulterioare si ca va fi urmarit de medical currant indeaproape.
8. Accesul la serviciile medicale. La noi aici e o mare problema. Sa ai un spital competent pe langa tine daca nu stai intr-un oras mare de genul Bucuresti, Cluj Napoca, Timisoara, Iasi, s.a.m.d., care sa aiba macar o baza de servicii medicale complete, e dificil. Dar trebuie rezolvat cat mai urgent pentru asigurarea unui minim de confort pentru pacient.
Eu sper din tot sufletul sa fie macar jumatate din aceste principii respectate peste tot si o sa avem o calitate a actului medical mai buna si pacienti mai fericiti, care nu se tem de medic ca de altceva. Sa ii implicam activ pe pacienti atunci cand putem, sa ii informam corespunzator, sa nu ne temem de esec si complicatii in situatia carora nu vom mai fi vazuti ca semizei, Doamne fereste!, sa fim mai intelegatori si sa ne punem cateodata si in pantofii celui din fata noastra.
In rest, sa auzim de bine.
Ma inclin cu respect si subscriu la cele spuse de dvs. Intr-adevar de cele mai multe ori lipseste empatia dintre medic si pacient. Medicii nu au timp si de cele mai multe ori nici nu ii putem blama. Iar pacientii fie nu mai au rabdare fie nu mai au respect. Este adevarat ca respectul se castiga/impune prin modul de abordare si mai amai ales prin professionalism.
RăspundețiȘtergereVa doresc multa succes, rabdare si sa nu ajungeti foarte ocupat astfel incat sa ne lasti Fara articole. Va felicit si va multumesc.