Cum decurge o consultatie ortopedica

Bun, am inteles ce e ala un ortoped, cu ce arme lucreaza el, in linii mari. M-am lamurit asa cat de cat ca ar trebui sa vizitez un ortoped. La ce sa ma astept? Cum decurge (sau ar trebui sa decurga) o consultatie si discutie cu ortopedul? Mai jos aveti ideea mea.

Pai in primul rand trebuie sa vin la medic cu cat mai multe informatii. De fiecare data ar trebui sa incep cu o poveste. Ma doare x lucru, cam de atata timp, am patit cutare lucru, am luat pastilele alea ca asa m-a sfatuit vecina/farmacista/prietena mea care si pe ea o doare la fel :) , etc.
Trebuie sa spuneti tot ce va trece prin cap legat de persoana dumneavoastra, din punct de vedere al istoricului medical. Orice, nu neaparat sa aiba legatura cu ortopedia. Pe mine de exemplu daca veniti cu un genunchi dureros, nu ma va interesa foarte tare daca la 3 ani v-ati julit in el, caci e foarte probabil sa fi fost fara legatura (dar spuneti si asta), in schimb ma va interesa foarte mult daca luati anticonceptionale de exemplu. Pentru ca ele favorizeaza formarea de cheaguri de sange in vene. Ca un exemplu banal.
In al doilea rand, daca aveti documente medicale, va rog sa le aduceti la consult cu dumneavoastra. Este foarte important sa stim ce investigatii ati facut si ce tratamente ati facut inainte de vizita de acum. Daca ati fost operati inainte, cu atat mai mult dorim sa stim ce operatie vi s-a facut.

In al doilea rand, la consultul ortopedic nu veniti "pentru radiografie/RMN". Aud mult mai des decat mi-as dori fraza: "Am venit sa imi dati o radiografie/RMN sa vad ce am la picior". Intrebarea mea, invariabil, va fi "si ce faceti cu el/ea?" "Pai sa imi dati un tratament". Ortopedul nu trateaza radiografii sau RMNuri, ci pacienti.

Si atunci veti fi supus unui examen clinic, cu acordul Dvs. Adica o sa va rog, in majoritatea cazurilor, sa va dezbracati la piele si o sa va palpez, manevrez, tot ce trebuie ca sa imi fac o idee despre boala Dumneavoastra. Daca nu sunteti de acord, eu nu am voie sa va examinez impotriva vointei Dvs. dar pierdeti o parte extrem de importanta a consultului, si pierdeti mult timp pretios cu investigatii paraclinice de multe ori nefolositoare.

Dupa aceea urmeaza recomandarea pentru diferite investigatii. Mult dorita radiografie, renumitul RMN, de multe ori ignorata ecografie, si altele in functie de ce aveti. Daca nu am acces la un examen clinic, posibil sa le faceti pe toate :)

Dupa ce le-ati efectuat, suntem gata de un tratament. Care poate fi de doua feluri. Conservator (ortopedic) sau chirurgical. Asta decidem impreuna, numai dupa ce avem o discutie serioasa referitoare la riscurile si complicatiile legate de fiecare tratament. Orice operatie are riscuri si complicatii, la fel si orice alta manevra invaziva, inclusiv infiltratiile si injectiile.
Va rog insistent sa cereti acest lucru medicului Dumneavoastra, deoarece noi suntem obligati prin lege sa obtinem consimtamantul Dumneavoastra INFORMAT (adica in urma acestei discutii, nu "semneaza aici") de la Dumneavoastra. Fara el, nu avem voie sa va facem nimic.

Sper ca v-am lamurit in mare, daca aveti nelamuriri si intrebari, va astept cu comentarii. In rest, sa auzim de bine.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Fracturile (cand ni se rupe osul) - partea 1

Despre tendoane, ligamente, fascii si alte structuri (tendinite, enthesopatii si alte cuvinte lejere)

Cine mai e si asta Paul Nastase?