Primele zile

A doua zi am primit confirmari de peste tot sa astept, ca nu am ce opera inca. O parte din mine se bucura, o alta spera intr-o operatie minune care sa ma readuca pe teren in doua saptamani. Dar nu. Verdictul, 4 saptamani cel putin pe bara, Anglia imi sugereaza ca daca sunt curajos sa incep sa il misc repede, la 10 zile, altfel o sa intepenesc. Nu am acest curaj. Prefer sa il recuperez greu decat sa am un deget instabil. Care mai e si cea mai fina foarfeca de disectie pe care o detin.

Sunt un dreptaci veritabil. Sau cel putin am devenit cu trecerea timpului. Stanga mea nu stie mare lucru acum. Nu-i nimic, invatam. Si mersul la toaleta e anevoios. Ce sa mai zic sa imi inchei nasturele la pantalon... trebuie sa mai slabesc. Mananc barbar, musc din toate pentru ca nu reusesc sa tai. Sunt prea mandru sa cer sa mi se taie. Pana la urma imi calc pe orgoliu si cer ajutor. Ce simplu e sa iei viata de-a gata. Cu doua maini poate oricine.

Am incercat sa imi aduc aminte cum era la 14 ani. Nimic. Am sters tot de parca nici nu a fost vreodata. Interesant mecanism. O sa il studiez.

Am si gatit luni, mai precis am dat indicatii pretioase intr-un fel de mancare pe care il faceam numai eu. Cu ocazia asta am observat cat de tipicar sunt si cat de fixist cu unele chestii. Cu altele in schimb mi se pare ca sunt prea relaxat. In meseria mea nu prea e loc de greseli, dar cand cineva nu taie usturoiul la 0.5 mm parca nu moare nimeni totusi. Si eu urlam inauntrul meu...

In restul timpului parca sunt un leu in cusca. Greu imi gasesc linistea. Macar nu ma doare. Ar fi fost groaznic. Primesc suport de la oameni neasteptati. Oameni asteptati inca se lasa asteptati. E ca in toate lucrurile in viata, se vede la greu cine e si cine nu e. Noroc ca mie nu mi-e foarte greu. Frustrarile de la inceput parca s-au domolit.

Am constatat ca nu mai am andrele in casa. Dar ca pot fi inlocuite cu coada de lingurita lunga. Anevoios gipsul asta. Imi vine sa il smulg cateodata... si ce ma mananca...