Despre ortopedie si nu numai, altfel

Nu pot sa ma ascund de problema asta, oricat mi-as dori. Practic sunt si pacient, si medic in acest subiect, pacient pentru ca sunt gras, am burta mai mare decat ar trebui, sunt si "fost sportiv":)), si medic, deoarece ortopezii initial, istoric, tratau copiii cu deformari ale spatelui. Ortopedie in greaca inseamna crestere dreapta, de la orthos = drept si paideia = crestere. Antic, copiii erau vizitati de ortoped cand aveau spatele stramb, mult-temuta scolioza. De acolo nu a fost mult pana cand ortopedia a ajuns sa se ocupe cu toate lucrurile cu care se ocupa acum. Si totusi ne doare spatele. In zilele noastre, durerea de spate e atat de comuna, incat nu cred ca e cineva care sa zica in viata asta ca nu a simtit asa ceva vreodata. Si asta pentru ca omul e animal biped, spre deosebire de toate celelalte "rude" ale noastre, suntem supusi efectului gravitatiei, intr-un mod diferit fata de alte fiinte. Din pacate la asta se adauga multe elemente. Mai ales acum, ca ...

Din moment ce primesc foarte multe solicitari de cele mai variate genuri, am simtit nevoia sa fac un mic ghid dupa care sa se urmeze orice pacient sau ruda a acestuia, sa vada, cel putin preliminar, daca este intr-adevar cazul sa vina la ortoped sau nu. Ziceam despre ortopedie intr-un blog anterior ca e ramura chirurgicala care se ocupa de aparatul locomotor. Aparatul locomotor este format din multe structuri, si anume: oase si articulatii, muschii cu tendoanele lor, ligamente si nervii si vasele dinauntrul sau de pe langa acestea. Nu orice os este, in schimb, al ortopediei, asa cum nici ortopedia nu se ocupa numai de oase, cum vedeti mai sus. De exemplu, craniul este tot os. Dar de el se ocupa neurochirurgia, ORL, chirurgia plastica si chirurgia buco-maxilo-faciala. Coastele si sternul sunt si ele oase, dar de ele se ocupa chirurgia toracica sau chirurgia generala. Nervii din maini si picioare sunt arhicunoscuti de ortopezi, prin locul si implicatiile pe care le au ei in momentu...

Deja scriu si cu dreapta (la calculator). Mai putin cu aratatorul, care are clar o problema din cauza fracturii si a imobilizarii. Am inceput treaba cam devreme, ce-i drept, dar am riscat castigator si acum culeg roadele. Odata cu saptamana a doua am inceput sa renunt la imobilizare. Am avut o orteza termoformabila si o purtam la transport si prin casa cand si cand. Scopul a fost de a imi recapata mobilitatea cat mai repede. Exista doua principii in tratamentul conservator al unei fracturi: mobilizare precoce si incarcare optimala. Ce inseamna asta? Inseamna ca trebuie sa dai drumul sa misti cat de repede posibil, sa eviti limitarea miscarii in articulatii datorate imobilizarii, si sa incarci cu forta osul respectiv atat cat se poate, pentru fiecare perioada, pentru o vindecare cum trebuie. Ieri si azi am chiulit de la recuperare, din motive personale, tocmai cand trebuia sa incep cu miscarea activa. Asta nu e bine, dar macar inteleg de ce unii pacienti intarzie cu asta. Mi-am lu...

Aproape doua saptamani. Am inceput sa misc. Toata lumea din Romania imi zice sa ma potolesc, sa o iau usurel. Fostul meu sef din Anglia imi zice sa ii dau drumul la kineto. Ca de obicei, o sa iau calea de mijloc. Treaba buna e ca nu ma doare cand misc, doar cand fortez. Cu ajutorul Adrianei Serban, care e super profi in terapia mainii, o sa vreau sa obtin maxim in cel mai scurt timp. Multumesc pe aceasta cale, Adriana, ca te-ai oferit sa imi recuperezi mana, oricum la tine veneam chit ca voiai sau nu :). M-am prins si de ce. Eu sunt cat de cat constient de ce miscari trebuie sa fac si cat sa imping limita. Cei "laici" nu au de unde sti, asa ca trebuie sa joci la siguranta. In Anglia nu se pomeneste de asa ceva pentru ca nu exista frica de complicatii. Exista, e parte din joc, nimeni nu se supara, e gratis sa le repari. In Romania e exact pe invers. Plus ca pacientul roman are tendinta sa faca mult mai mult decat ii este permis. Eu nu am facut nicio diferenta. Am facu...

A trecut o saptamana. Maine imi schimb gipsul. Abia astept. Cred ca o sa imi pun o orteza si incep sa misc usor usor. M-a uimit ca nu am dureri, abia azi am avut niste junghiuri. Ma incurajeaza sa misc devreme. Am si facut unele exercitii sub gips, se pare ca stau bine oasele. Am riscat sa misc pentru ca pretul e prea mare daca nu o fac. Ma descurc mai bine si cu lucrurile prin casa. Nu mai sunt asa de nevoias. Inca ma frustreaza unele chestii dar ma simt mai confortabil. Statul in casa ma omoara incet in schimb. Si ca nu pot conduce. Abia astept sa ma intorc la treaba. Sunt terminat fara munca mea... Nici timp liber nu pot spune ca am, pentru ca acasa cu baietii sunt mereu in priza, nu am timp sa respir prea mult, nici eu, dar cu atat mai putin sotia mea, care e o eroina. Treaba nu se termina niciodata cu copiii mici in casa, si e un mincinos sau ceva in neregula cu omul care spune ca la el in casa e totul ordonat si liniste, cu copii mici. Si saraca sotia mea mai trebuie sa ma aj...

A doua zi am primit confirmari de peste tot sa astept, ca nu am ce opera inca. O parte din mine se bucura, o alta spera intr-o operatie minune care sa ma readuca pe teren in doua saptamani. Dar nu. Verdictul, 4 saptamani cel putin pe bara, Anglia imi sugereaza ca daca sunt curajos sa incep sa il misc repede, la 10 zile, altfel o sa intepenesc. Nu am acest curaj. Prefer sa il recuperez greu decat sa am un deget instabil. Care mai e si cea mai fina foarfeca de disectie pe care o detin. Sunt un dreptaci veritabil. Sau cel putin am devenit cu trecerea timpului. Stanga mea nu stie mare lucru acum. Nu-i nimic, invatam. Si mersul la toaleta e anevoios. Ce sa mai zic sa imi inchei nasturele la pantalon... trebuie sa mai slabesc. Mananc barbar, musc din toate pentru ca nu reusesc sa tai. Sunt prea mandru sa cer sa mi se taie. Pana la urma imi calc pe orgoliu si cer ajutor. Ce simplu e sa iei viata de-a gata. Cu doua maini poate oricine. Am incercat sa imi aduc aminte cum era la 14 ani. Nimi...

Bun. Duminica seara am avut o intamplare nefericita. Mi-am prins mana intr-un volan. Sus e radiografia mea. Nu e cea mai urata fractura dar nici cea mai simpla. As fi dat orice sa nu implice si fragmentelul ala mic in schimb, care complica mult lucrurile. Asta inseamna ca e si articulatia mea in joc. Imediat am stiut ca s-a rupt. Am si auzit. Zgomotul ala cand rupi un os de pui. Si s-a umflat. Si m-a durut. M-a durut mai mult sufleteste sincer. Am simtit ca viata mea s-a terminat acolo si ca 25 de ani de scoala tocmai au fost aruncati la gunoi. Am avut insa prezenta de spirit sa il reduc, se pare ca bine, si sa merg la spital. Osul asta mi l-am mai rupt la 14 ani dar nu in asa hal. La spital am avut parte de tratament preferential, desi de 3 ani nu mai calcasem pe acolo. La Floreasca. Asistentii inca ma iubesc. Semn bun. Plus ca "sunt inca de-al lor". Dupa radiografie am intrat in panica putin si mi se derulau 100 de scenarii in care castigam doar o data. Mi-am pus gi...